Alin Moldoveanu s-a clasat, ieri, pe locul 4 în proba de pușcă aer comprimat 10 m, din cadrul competiției de tir de la Jocurile Olimpice, ratând de puțin obținerea medaliei de bronz. Românul a reușit un total de 698,9 puncte, fiind la numai 0,5 p de medalia de bronz, obținută de finlandezul Henri Hakkinen (699,4 p). Campion olimpic a devenit indianul Abhinav Bindra (700,5 p), iar medalia de argint a fost câștigată de chinezul Qinan Zhu (699,7 p). În calificări, Moldoveanu, vicecampion mondial și medaliat european, reușise să obțină cel de-al treilea rezultat, iar antrenorul său, Adrian Alaci, avea speranțe mari pentru finala de opt. Alin a avut un parcurs destul de constant în finală, dar a pierdut zecimi importante în a doua serie, când a obținut doar 9,8, dar a recuperat în a șaptea decadă, când a reușit 10,7. Extrem de concentrat, Moldoveanu a tras mereu printre ultimii dintre cei opt concurenți, de multe ori momentul tragerii fiind suprapus cu deranjantele ropote de aplauze sau urale venite din sală pentru cei care reușeau câte o țintă mai bună. Micuța sală de la Shooting Range, aflată undeva la vreo 20 de kilometri în afara Beijingului, foarte aproape de Marele Zid, a fost plină ochi de ziariști, mai ales indieni, veniți să-l observe pe Abhiunav Bindra, cel care avea să și câștige, în dauna chinezului Zhu, puternic susținut de public.
"A fost un concurs greu, asta e, am fost aproape de medalie, dar mi s-a mai întâmplat să fiu la numai câteva zecimi de podium… Am fost concentrat, nu mă deranja gălăgia din sală" – Alin Moldoveanu, locul 4 la pușcă aer comprimat 10 m
0,5 puncte l-au despărțit pe Alin Moldoveanu de o medalie olimpică
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER